Ţara Moldovei

1359 – 1861

Capitală

Baia (1359-1385)
Suceava (1385-1572)
Iaşi (1572-1861)

Limbi

Limba moldovenească și slavonă

Religie

Ortodoxă

Formă de guvernare

Monarhie

Steag

Ţara Moldovei

Dragoş al Moldovei

1352—1353

Dragoş este cunoscut din cronicile moldoveneşti ca descălecător în Moldova şi primul ei voievod. Cronicile spun că voievodul moldovenesc Dragoş, fiind la vânătoare şi urmărind un zimbru, a venit din Maramureş la apa Moldovei, şi plăcându-i locul, s-a aşezat acolo şi a populat ţara cu moldoveni din Maramureş.

După tradiţia păstrată în "Cronica Anonimă a Moldovei", apoi în unele copii ale cronicii lui Grigore Ureche cu părţi interpolate, precum şi la Miron Costin, se spune că Dragoş a ieşit cu oamenii săi din Maramureş şi a descălecat în Moldova "în zilele lui Laslău craiul unguresc, care cu ajutorul moldovenilor i-a scos pe tătari din Moldova, gonindu-i peste Nistru". Tătarii, care erau aşezaţi din 1241 în Moldova, de unde obişnuiau să facă incursiuni peste Carpaţi, au fost înfrânţi în Moldova de oştile regelui Ungariei, Ludovic I (1342 - 1382), în primii ani de domnie ai acestuia, sub conducerea voievodului Transilvaniei Andrei Lackfi. Astfel, tătarii au fost siliţi să se retragă din ţară peste Nistru, spre nordul Mării Neagre şi Crimeea. Pentru ca aceştia să nu se mai întoarcă şi să prade iar Transilvania, regele ungar l-a pus pe Dragoş, ca Marchiz (germ. Markgraf, fr. marquis) , la conducerea noii Mărci numite Moldova cu reşedinţa la Baia, având obiectivul de a apăra trecătorile prin care tătarii obişnuiau să treacă peste munţi.

Deşi Dragoş este descălecător în Moldova, totuşi Bogdan I, este numit în Cronica (Pomelnicul) de la Mănăstirea Bistriţa ca cel dintâi domn al ţării. Ca descălecător al ţării în dependenţă de Ungaria, Dragoş este începătorul, iar Bogdan I trebuie considerat adevăratul întemeietor al Principatului Moldova, ca stat de sine stătător.

Dragoş a avut doi fii: Sas, voievod în Moldova, Bélteki Szász şi Gyula de Giulesti, cneaz în Maramureş.

Sas

Voevod al Moldovei

1354 - 1358

Sas a fost fiul lui Dragoş, cneazul din Maramureş care a descălecat în Ţara Moldovei. Pentru a asigura frontiera răsăriteană a Regatului Maghiar, regii Ungariei au înfiinţat marca Moldovei, în mod similar cum Imperiul Romano-German a înfiinţat Danemarca (pentru stabilizarea frontierei nordice) sau Stiria (în germ. Steiermark, marca Stiriei), pentru stabilizarea graniţei sud-estice.

Sas a condus Moldova între anii 1354 -1358, ca Marchiz sau Marchion al Ungariei (germ.Markgraf, fr. Marquis, ung. Örgróf).

Dragoş a avut doi fii: Sas, voievod in Moldova, şi Gyula, cneaz in Maramureş. Dupa ce Bogdan a luat conducerea Moldovei în 1359, urmaşii lui Dragoş, Balc (fiul lui Sas) şi Drag (fiul lui Gyula), sprijiniţi de regele Ungariei Ludovic I, au încercat să reia Moldova. După ce Bogdan a învins expediţiile trimise de Ludovic, Balc a fost nevoit să se întoarcă în Maramureş.

Balc şi Drag (fii lui Sas) au primit posesiunile rămase de la Bogdan, împreună cu titlul de voievozi de Maramureş (1365). Descendenţii lor sunt membrii familiilor nobiliare Dragfi, si Balkfi.

Balc

Voievod al Moldovei

1359

Balc era fiul lui Sas, voievod al Moldovei şi nepotul lui Dragoş.
Balc a fost ales voievod al Moldovei în 1359, după moartea tatălui său, Sas.În acelaşi an a fost alungat de pe tron de Bogdan, voievodul răsculat din Ţara Maramureşului, care ocupă Moldova, până atunci dependentă de Ungaria, şi întemeiază un stat independent.Balc caută să se menţină cu ajutor unguresc, şi ia parte la războaiele regelui ungur Ludovic I împotriva lui Bogdan, dar fără succes, astfel că se refugiază în Maramureş.
Bogdan I ieşind învingător, Balc părăseşte Moldova şi se retrage in Maramureş unde devine mai întâi comite de Satu Mare şi comite al secuilor. El ia parte la războaiele regelui maghiar Ludovic I împotriva lui Bogdan I. În 1365, regele Ludovic i-a conferit lui Balc şi fratelui său Drag posesiunile lui Bogdan cu Voievodatul Maramureşului şi titlul de comite. Balc împreună cu Drag au fondat Mănăstirea Peri Balc şi Drag apar în documente ca comiţi de Maramureş până la 1402. Balc a murit înainte de 1404. Balc se denumea dupắ Beltiug si dupắ Szárazberek, Bélteki Balk si Szárazbereki Balk.

Bogdan I al Moldovei

1359 - 1365

Bogdan I a fost domnitor al Moldovei între 1359 şi 1365. Este considerat întemeitorul Moldovei de sine stătătoare, cu reşedinţa la Baia.

„Descălecătorul” Dragoş, reuşise să înfiinţeze, în partea de est a Maramureşului, o nouă entitate teritorială numită Moldova, după numele râului cu acelaşi nume. Acest teritoriu a rămas însă dependent de Ungaria.

Bogdan, voievodul moldovenesc din Maramureş (1342 - 1345), care stăpânea aici o moşie vastă numită Cuhea sau Cuhnea, aflându-se în conflict cu regele Ungariei încă din 1343, ia decizia în 1359 să treacă munţii în Moldova, unde tocmai murise Sas, fiul lui Dragoş. Însoţit de fiii săi, de rude şi o oaste mică, Bogdan a învins oastea urmaşilor lui Sas şi l-a alungat pe fiul acestuia numit Balc sau Băliţă, care era la conducere după trecerea în nefiinţă a tatălui său.

Încercările regelui Ungariei, Ludovic cel Mare, de a-l aduce pe Bogdan I la supunere, nu izbutesc, iar Bogdan, învingător asupra oştilor trimise contra lui, se menţine ca domn independent. După el, ca întemeietor al principatului, Moldova a fost numită şi Bogdania. De la el s-a păstrat şi prima monedă moldovenească, cu inscripţia: "Moneda Moldaviae-Bogdan Waiwo(da)".

Blazonul Casei Bogdan I Voievod

El a zidit o mănăstire la Rădăuţi (în Bucovina), unde a fost şi înmormântat. Excluzând pridvorul adăugat în anul 1599 de Alexandru Lăpuşneanu, biserica lui Bogdan I, construită din piatră brută şi cioplită, şi-a menţinut forma iniţială de bazilică adaptată cultului ortodox. În această mănăstire a fost instalată episcopia înfiinţată aici de Alexandru cel Bun, strănepot al lui Bogdan I. Inscripţia de pe mormântul lui Bogdan I, ca şi de pe mormintele celorlalţi domni ce sunt înmormântaţi în acea biserică, a fost pusă de Ştefan cel Mare (Ştefan al III-lea), nepotul lui Alexandru cel Bun.

Bogdan I îl are ca fiu pe Laţcu. Fata acestuia, Anastasia, se căsătoreşte cu Roman I şi-l are ca fiu pe Alexandru cel Bun.

După ultimele cercetări , Bogdan I a mai avut ca fiu şi pe un anume Ştefan. Acesta, la rândul său, a avut ca fii pe Petru I, Roman I, şi pe Ştefan I. Aşdar Alexandru cel Bun este strănepot al lui Bogdan I prin ambii fii ai acestuia, atât pe linia Laţcu - Anastasia dar şi pe linia Ştefan - Roman I.

Cercetări mai vechi, după care Costea al Moldovei ar fi fost tatăl celor trei domnitori (Petru I, Roman I, şi Ştefan I), nu mai sunt actuale. Că Muşata ar putea fi de fapt soţia lui Ştefan este posibil dar neconfirmat. Este posibil, dar tot neconfimat, ca Ştefan să fie de fapt una şi aceeaşi persoană cu Costea al Moldovei. Cert este că Ştefan nu a fost domnitor. Confuzia poate apărea din limba polonă, în care «voievod» (Wojewoda) înseamna pe acea vreme şi prinţ, fiu de domnitor, nu neapărat domnitor

Laţcu

Voevod al Moldovei

1365 - 1373

Laţcu a fost domnitor al Moldovei în perioada: cca. 1365 - cca. 1373.

Era fiul şi urmaşul lui Bogdan I.

Sub Laţcu reîncepe o vie propagandă catolică în Moldova.În timpul domniei lui se găsesc în Târgul Siret doi minoriţi, Nicolae de Melask şi Paul de Schweidnitz. Aceştia reuşesc să-l convertească pe Laţcu la catolicism. La 9 martie 1371, Andrei este hirotonisit Episcop de Siret de către Arhiepiscopul de Cracovia şi instalat apoi în scaun, după ce Laţcu, o sumă de boieri şi o parte a poporului trecuseră în mod solemn la biserica catolică. La 3 septembrie 1371, Papa Grigore XI numeşte şi un episcop de Milcov, acest post fiind vacant de ceva timp.

Laţcu a trecut la catolicism vizând ca sub scutul Romei să poată asigura ţării sale, ameninţată de unguri şi polonezi, o dezvoltare mai mare, precum şi ca să capete acelaşi statut religios cu puternicii săi vecini catolici. Această mişcare îi asigură independenţa politică şi religioasă. A fost recunoscut de Sfântul Scaun ca duce al Moldovei, locuită conform actului oficial de naţia vlahă (dux Moldavie partium seu nationis Wlachie). De asemenea, el a avut şi un motiv personal. Soţia nu-i putea dărui fii şi spera ca papa să-i desfacă acea casătorie. Într-o scrisoare din 25 ianuarie 1372, Papa Grigore XI îi răspunde că taina căsătoriei e sfântă şi că nu poate fi desfăcută. Însurat cu Ana, el lasă o fată Anastasia, căsătorită cu Roman I prin care moştenirea tronului Moldovei trecu la casa Muşat. Roman I a fost, după ultimele cercetări [1], fiul unui anume Ştefan, acesta la rândul său, fiu al lui Bogdan I al Moldovei. Roman I a fost fratele lui Petru I şi al lui Ştefan I. După cercetări depăşite, Laţcu, ar fi fost fiul lui Costea al Moldovei, supoziţie care nu mai este actuală.

A fost înmormântat în Biserica Bogdana din Rădăuţi, lângă tatăl său, Bogdan I.

Costea Muşat
Аni de domnie
1373 — 1375

Costea Muşat a fost domnitor al Moldovei între 1373 şi 1375, pomenit în pomelnicul de la Bistriţa (1407) printre „binecredincioşii domnii ţării aceştia”: „pomeneşte, Doamne, pe Bogdan I voievod; pe Laţco voievod; pe Costea voievod; pe Petru Voievod; pe Roman voievod”.
Până recent,Costea Muşat, era considerat întemeitorul familiei domnitoare moldoveneşti a Muşatinilor, şi se presupunea că era originar din Muntenia şi rudă directă cu Basarabii[1]. Însă, după ultimele cercetări[2] afirmaţia că el ar fi avut trei fii, pe Petru I, Roman I şi Ştefan I, pare a fi exclusă. Este foarte posibil ca de fapt el să fie una şi aceeaşi persoană cu un anume Ştefan care este, după aceste ultime cercetări, fiul lui Bogdan I. La fel este posibil, dar neverificat, ca de fapt Ştefan să se fi căsătorit cu Muşata a cărei ascendenţă este necunoscută. Într-un act din 1392 se spune ca Muşata a construit, în oraşul Siret, biserica Sfântului Ioan Botezătorul, unde a şi fost înmormântată. Cert este[3] că Petru I, Roman I şi Ştefan I nu sunt fiii lui Costea Muşat ci sunt fiii unui anume Ştefan, acesta fiind fiul lui Bogdan I. Acest Ştefan nu a fost niciodată domnitor.
Dinastia lui Bogdan I se mai leagă o dată de Muşatini şi pe linie femeiască, şi anume prin Anastasia, fata lui Laţcu, care s-a căsătorit cu vărul ei Roman I, fiul lui Ştefan (celălalt fiu al lui Bogdan I) , având-ul ca fiu pe Alexandru cel Bun.
La 2 mai 1386 în registrele Massariei din Caffa sunt menţionaţi doi mari demnitari moldoveni: Constantin şi Petru. Ultimul a fost unanim identificat cu Petru I[5], în timp ce primul a stârnit controverse între istorici. Şerban Papacostea consideră că este vorba despre Costea voievod. Constantin Cihodaru crede însă că acel personaj este fratele şi asociatul la domnie al lui Petru, în vreme ce Victor Spinei socoteşte că nu ar fi decât „un demnitar în subordinea lui Petru Muşat”.

Petru I
Аni de domnie
1375 — 1391

Petru I, numit şi Muşat de unii istorici, a fost domnitor al Moldovei între 1375 şi 1391. A fost, după ultimele cercetări [1], fiul unui anume Ştefan, acesta la rândul său, fiu al lui Bogdan I al Moldovei. Petru I a fost fratele lui Roman I şi al lui Ştefan I. După cercetări, se pare depăşite, Petru I ar fi fost fiul lui Costea al Moldovei şi al Muşatei. A fost în bune relaţii cu regele Poloniei, Vladislav Iagello. În 1387, printr-un act omagial făcut la Liov, Petru a recunoscut suzeranitatea acestuia.

Când pe tronul Munteniei a ajuns Mircea cel Bătrân (1386), Petru I a urmat o politică apropiată de a acestuia. Diplomaţiei lui i se datoreaza, deşi nu pe faţă, tratatele favorabile dintre Mircea cel Bătrân şi Vladislav al Poloniei (1389 şi 1390), tratate prin care craiul polon este pus într-o poziţie de egalitate faţă de domnii români şi mai ales faţă de Mircea cel Batrân.
Se căsătoreşte cu sora regelui Vladislav Jagello, împrumutându-l pe acesta cu 3.000 ruble de argint (1388), pentru care i s-a amanetat Pocuţia, o provincie de 8.000 de km pătraţi. Până la urmă, suma nu a fost returnată niciodată în întregime. Tot în timpul domniei lui s-au bătut bani moldoveni de argint, care pe o parte aveau un scut cu flori de crin şi bare transversale, iar pe cealaltă, capul de bour.
Petru I a întins Moldova mult spre sud, şi i se atribuie construirea cetăţii Sucevei, a întemeiat cetatea şi mănăstirea Neamţului. Tradiţia spune că mănăstirea Neamţului a fost ridicată de către nişte ucenici de-ai lui Nicodim, ctitorul Vodiţei din Ţara Românească. Mănăstirea a fost înzestrată cu 2 sate, 2 mori şi o vie. Tot el a fixat scaunul Moldovei la Suceava. Este înmormântat la Biserica Mirăuţi din Suceava, însă după ultima renovare a bisericii, din timpul ocupaţiei habsburgice a Bucovinei, a fost acoperit cu pardoseală pentru a se lăsa credincioşilor mai mult loc pentru rugăciune. Tot atunci s-au găsit în stare foarte bună, în mormântul acestuia, hainele voievodului ce sunt acum expuse la muzeul de istorie din mun. Suceava.

Roman I
Ani de domnie
1391 — 1394

Roman I, frate cu Petru I, a venit la domnia Moldovei după moartea fratelui său, preluând tronul în intervalul decembrie 1391 - martie 1392.
Roman I a fost, după ultimele cercetări , fiul unui anume Ştefan, acesta la rândul său, fiu al lui Bogdan I al Moldovei. Roman I a fost fratele lui Petru I şi al lui Ştefan I. După cercetări se pare depăşite, ar fi fost fiul lui Costea al Moldovei.
Ia în căsătorie pe Anastasia, fiica lui Laţcu Vodă, nepoata lui Bogdan I, după noile cercetări deci pe propria verişoară, el însuşi fiind nepot al lui Bogdan I.
Ca domn, Roman I a recunoscut suzeranitatea regelui Poloniei, precum a recunoscut-o mai întâi fratele său Petru I (1387). În 1393, îl ajută pe cneazul Podoliei Teodor Koriatovici împotriva ducelui Witold al Lituaniei, în lupta lor pentru cetatea Cameniţa şi teritoriul înconjurător. Fiind învinşi (la Bratzlaw) Teodor Koriatovici se refugiază în Ungaria, iar Roman I pierde curând domnia şi este inlocuit de fratele său Ştefan I.
Din căsătoria cu Anastasia a avut un fiu, pe Alexandru cel Bun. Unii cercetători afirmă că lui Roman I i se datorează începuturile oraşului din Moldova ce îi poartă numele. Este îngropat în Biserica Bogdana din Rădăuţi.
În documentele rămase de la Roman I se remarcă titulatura pe care acesta o folosea, şi care nu fusese folosită de nici unul dintre predecesorii săi: "Marele şi singur stăpânitor, din mila lui Dumnezeu domn, Io Roman voievod stăpânind Ţara Moldovei de la munte, până la mare". Folosirea acestei titulaturi ne arată că procesul de unificare al cnezatelor de pe teritoriul Moldovei era încheiat. Mai mult, insistenţa utilizarii ei în acte, îndreptăţeşte părerea că cel care a realizat această unire, este chiar Roman I.
În 5 ianuarie 1393 Roman I se foloseşte titulatura "Noi Roman voievod al Moldovei şi moştenitor (domnitor) al întregii Ţării Româneşti de la munte până la malul mării". El nefiind niciodată domnitor al Valahiei (Mari) sau Muntenia aici face referire prima dată la Moldova ca fiind micul teritoriu unde s-a creat entitatea teritorială moldovenească, apoi se referă la întreaga Ţară Românească a Moldovei din estul Carpaţilor până la Marea Neagră.
Unul din cele mai vechi documente din Moldova este Uricul lui Roman I din 1392 prin care voievodul, împreună cu fiii săi Alexandru şi Bogdan, dăruiesc lui Ivănuş Viteazul "pentru credincioasa slujbă" trei sate pe Siret, fiind păstrat în original la Direcţia Arhivelor Naţionale Istorice Centrale din Bucureşti. Actul este redactat în limba slavonă, pe pergament, cu sigiliu de ceară atârnat şi cu şnur de mătase roşie.

Ştefan I Muşat
Ani de domnie
1394 — 1399

Ştefan I Muşat a fost domnitor în Moldova în perioada 1394 - 1399.
A fost, după ultimele cercetări , fiul unui anume Ştefan, acesta la rândul său, fiu al lui Bogdan I al Moldovei. Ştefan I a fost fratele lui Petru I al Moldovei şi al lui Roman I al Moldovei.
A ajuns pe tron cu ajutorul polonezilor, astfel încât a devenit vasal regelui Poloniei căruia i-a promis ajutor împotriva oricărui duşman. Acest comportament manifestat faţă de poloni, l-a supărat pe regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, care avea şi el pretenţii de suzeranitate asupra Moldovei şi care era şi în relaţii de duşmănie cu Polonia. În aceste condiţii, Sigismund organizează o expediţie împotriva lui Ştefan I Muşat, şi trecând munţii asediază cetatea Neamţului, dar fără a o putea cuceri. În timpul retragerii, oastea ungurească a fost atacată şi zdrobită de către Ştefan, (în februarie 1395), "la Hindău", astăzi satul Ghindăoani, judeţul Neamţ.
A participat ca aliat al polonezilor la bătălia dezastruoasă de lângă Worskla (12 august 1399) împotriva tătarilor, unde oastea creştină a fost învinsă, şi unde se pare că Ştefan şi-a pierdut viaţa.
A fost înmormântat în Biserica Bogdana din Rădăuţi, iar pe piatra de mormânt pusă de strănepotul său Ştefan cel Mare se aminteşte de victoria strălucită de la Ghindăoani.

Iuga
Ani de domnie
1399 — 1400

Iuga a fost domn al Moldovei pentru câteva luni în 1399 - 1400 (După vechile cronici Iuga a domnit 2 ani). Nu trebuie confundat cu principele lituanian Iuga (Gheorghe) Koriatovici din Podolia (pe atunci parte a Poloniei).
Certurile pentru tron de la sfârşitul domniei lui Ştefan I îl aduc pe Iuga pe tronul Moldovei. Despre domnia propriu-zisă a acestuia nu se ştiu prea multe, în izvoare rămânând doar cu porecla de „Ologul” (fie handicapat în urma unui conflict, fie având reumatism[2]). În final, se pare că are loc o intervenţie a lui Mircea cel Bătrân, care îl „ia la sine” pe Iuga şi îl ajută pe Alexandru cel Bun, fiul lui Roman I să ocupe tronul părintesc.
Iuga a avut-o ca soţie pe Anastasia. Nu se ştie când şi unde a murit.

Alexandru cel Bun
Ani de domnie
1400 — 1432

Alexandru cel Bun, fiul lui Roman I Muşatinul, a fost domnul Moldovei între anii 1400 - 1432 şi i-a succedat la tron lui Iuga, îndepărtat de Mircea cel Bătrân.
Potrivit celor scrise de Grigore Ureche, Alexandru cel Bun a întreprins o importantă operă de organizare politică, administrativă şi ecleziastică a Moldovei. A încurajat comerţul, confirmând negustorilor polonezi un larg privilegiu în 1408, act în care este atestat şi oraşul Iaşi. A obţinut recunoaşterea mitropoliei Moldovei de către Patriarhia de Constantinopol. În 1402 (după alţi istorici în 1415) a adus de la Cetatea Albă la Suceava moaştele Sfântului Ioan cel Nou.
Acest eveniment al aducerii moaştelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, are o însemnatate deosebita în conştiinţa publicǎ a poporului moldovean, fiind zugrǎvit în multe din frescele bisericilor şi mănastirilor din Moldova. Una din ele, cea de la Manastirea "Sfantul Ioan cel Nou" de la Suceava, întăţişând alaiul domnesc în ultima frescă din suiata de patru ce reprezintă martiriul Sfântului, frescele fiind amplasate pe peretele vestic al clisiarniţei din incinta mănăstirii.

Acelaşi eveniment poate fi văzut şi pe peretele sudic al bisericii mănăstirii Voroneţ, la finalul naraţiunii iconografice al acatistului Sf. Ioan cel Nou de la Suceava.

Lunga sa domnie a corespuns, în general, unei perioade de pace, rezultat al politicii extrem de abile a voievodului moldovean, care a menţinut echilibrul între Ungaria şi Polonia. Astfel, recunoscând suzeranitatea lui Vladislav Jagello - a incheiat tratate de pace cu acesta in 1402, 1404, 1407, 1411 si 1415 fagaduindu-i acestuia sfat si ajutor impotriva oricarui dusman -, Alexandru s-a asigurat de sprijinul Poloniei în faţa oricărei încercări a Ungariei de a controla drumul comercial care lega sudul Poloniei, trecând prin Moldova, de gurile Dunarii, mai precis de cetăţile Chilia şi Cetatea Albă.
Acordul dintre Polonia şi Ungaria, încheiat la Lublau la 15 martie 1412, reprezenta un mare pericol pentru Moldova, fiind primul acord de împărţire a unui teritoriu românesc în sfere de influenţă. Acordul nu a fost aplicat, datorită faptului că Alexandru şi-a onorat întotdeauna obligaţiile rezultate din acceptarea suzeranităţii regelui polon şi datorită contradicţiilor polono-maghiare.

În calitate de vasal al lui Vladislav Jagello, i-a acordat acestuia sprijin militar în două bătălii purtate împotriva Cavalerilor Teutoni: la Grünwald, în 1410, şi la Marienburg, în 1422, ambele fiind câştigate de către polonezi. De asemenea, în timpul său, în 1420, au loc primele confruntări dintre Moldova şi Imperiul Otoman. Turcii au asediat Chilia şi Cetatea Albă, dar Alexandru a reuşit să le apere.Alexandru cel Bun a murit la 1 ianuarie 1432 în urma unei boli contractate în luptele dintre Polonia si Ungaria. În urma lui au ramas mai multi fii care s-au luptat ani de zile pentru a ocupa tronul.
Losonczi Margit, soţia domnitorului, fiică de nobil maghiar, mama voievodului Petru Muşat contribuie foarte mult la sprijinul acordat catolicilor. Sub patronatul ei franciscanii veniţi de la manastirea din Şumuleu (azi Şumuleu-Ciuc, Jud. Harghita) o mănăstire în Bacău încă din anul 1390. Construirea bisericii gotice, care se află pe locul bisericii actuale se poate data tot în această perioadă.

Iliaş I
Ani de domnie
1432 — 1433
1435 — 1436
1436 — 1442

Iliaş I sau Ilie I, Domn al Moldovei: a domnit singur în perioada ianuarie 1432 - octombrie 1433 şi împreună cu fratele său Ştefan al II-lea între august 1435 - mai 1443.
Iliaş I era fiul lui Alexandru cel Bun şi al Neacşei. Este asociat la domnie încă de când trăia tatăl său şi desemnat chiar de acesta ca succesor, depunând jurământ de credinţa regelui Poloniei (1433). Totuşi fratele său Ştefan al II-lea se ridică împotriva lui cu mai mulţi partizani moldoveni, cu ajutor de la Vlad Dracul al Munteniei şi de la turci, şi-l detronează. Cu tot ajutorul pe care îl capătă de la cumnatul său Vladislav Jagello, Iliaş I este bătut de fratele său Ştefan şi fugărit. Noul domnitor moldovean grăbindu-se să recunoască suzeranitatea Poloniei, regele Vladislav nu mai are nici un interes faţă de Iliaş I,ba îl şi închide spre a avea un perpetuu mijloc de constrângere pentru Ştefan. Odată cu venirea pe tronul Poloniei a lui Vladislav al III-lea în 1434, soarta lui Iliaş I se schimbă. Deşi noul rege urmează tactica defunctului său predecesor, partizanii leşi ai lui Iliaş I îl scapă din închisoare şi acesta trece în Moldova, iar Vladislav al III-lea se vede silit să îl ajute într-o oarecare măsură. Lupta nehotărâtoare de la Podraga (1435), în locul numit "Câmpia războiului", şi intervenţia lui Vladislav al III-lea, îi împacă pe cei doi fraţi, care de acum înainte domnesc împreună, având întâietate Iliaş I, Ştefan în schimb luând veniturile sud-estului ţării. De data aceasta, pentru a-şi întări poziţia, Iliaş I se obligă să dea tribut anual Poloniei, şi restituie porţiunea de ţară amanetată de aceasta Moldovei pentru datorii.
Protectorul lui Iliaş I, Vladislav al III-lea, devenit de curând şi rege al Ungariei, este omorât în lupta cu turcii de la Varna în 1444. Astfel că Ştefan al II-lea şi partizanii săi îl detronează iarăşi pe Iliaş I, îi scot ochii şi îl fugăresc în Polonia, de unde era şi soţia lui Maria, soră cu soţia regelui Poloniei, Vladislav. Iliaş I a murit în Polonia.

Ştefan al II-lea
Ani de domnie
1433—1435
1436—1443
1443—1447

Ştefan al II-lea a fost domn al Moldovei între septembrie 1434 şi august 1435, împreună cu Iliaş I (Ilie) din august 1435 până în mai 1443, şi singur din mai 1443 până în mai 1444, iar în asociere cu fratele său Petru al II-lea, din mai 1444 - 1445, şi iar singur, până în iulie 1447.
Este fiul lui Alexandru cel Bun cu o soţie nelegitimă, Stana. Îl alungă pe fratele său Iliaş I de pe tron, cu ajutorul voievodului din Muntenia, Alexandru Aldea. În schimbul Pocuţiei este recunoscut şi de polonezi. După câteva lupte Iliaş I revine, cei doi se împacă şi împart domnia, Ştefan al II-lea rămânând cu partea de sud-est a Moldovei (şi-a avut se pare reşedinţa la Vaslui). În 1443, Iliaş I încalcă înţelegerea, iar Ştefan II îl prinde şi îi scoate ochii. Orb, Iliaş I se refugiază în Polonia, în timp ce Ştefan al II-lea rămâne domn, luându-şi asociat pe un frate nelegitim, Petru II. Este ucis de fiul lui Iliaş I, Roman al II-lea, în 1447.
Mormântul său se află în gropniţa bisericii de la Mănăstirea Neamţ, jud. Neamţ.

Petru al II-lea
Ani de domnie
1447
1448—1449

Petru al II-lea (? – 1452) a fost domn al Moldovei de mai multe ori: mai 1444 - 1445 în asociere cu fratele său Ştefan al II-lea , apoi iulie 1447 - februarie 1448 împreună cu Roman al II-lea, fiul lui Iliaş I, şi singur februarie 1448 - februarie 1449.
Este fiul lui Alexandru cel Bun şi al Marinei. Fiind însurat cu o soră a lui Ioan de Hunedoara, a fost ajutat de acesta să ia tronul lui Alexăndrel. Dar, după un an, a fost răsturnat de acelaşi Alexăndrel Vodă. Pe timpul domniei lui, Regatul Ungariei a ocupat Chilia, ca punct strategic al frontului antiotoman.

Roman al II-lea
Ani de domnie
1447—1448

Roman al II-lea al Moldovei este fiul lui Iliaş I şi al Mariei (Maryna Holszanska) de Polonia. Ocupă tronul Moldovei la 13 iulie 1447 ajutat de poloni. Îl ucide pe unchiul său Ştefan al II-lea uzurpatorul şi domneşte până în februarie 1448 împreună cu un alt unchi Petru al II-lea. Dar acesta din urmă îl detronează. Roman al II-lea se refugiază la Cracovia şi moare la vârsta de 22 de ani.

Ciubăr Vodă
Ani de domnie
1449

Ciubăr Vodă ar fi domnit în Moldova în iarna lui 1448 - 1449. Domnia şi filiaţia sunt incerte. Se ştie despre el că ar fi domnit vreo doua luni (potrivit lui Grigore Ureche, care citeaza letopisetul moldovenesc) pe la 1449, dupa Petru al II-lea. Unii incearca sa identifice numele lui cu un nume unguresc, Csopor/Csupor, dar nu sunt decât speculaţii fără nici o valoare reală.

Alexăndrel
Ani de domnie
1449
1452 — 1454
1455

Alexăndrel zis şi Olehno a fost domnitor în Moldova de trei ori: februarie (înainte de 21) 1449 - 12 octombrie 1449, februarie (înainte de 24) 1452 - (undeva între ianuarie şi 24 august) 1454, februarie (înainte de 8) 1455 - 25 mai 1455.
Era fiul lui Iliaş I şi fratele mai mic al lui Roman al II-lea. Se crede că este înmormântat la Cetatea Albă.

Bogdan al II-lea
Ani de domnie
1449 — 1451

Bogdan al II-lea (n. 1409 - d. 1451) a fost domn al Moldovei între 12 octombrie 1449 - 17 octombrie 1451. După unii istorici este fiul din flori al lui Alexandru cel Bun, mama sa fiind necunoscută. Dupa altii, este fratele lui Alexandru cel Bun. Bogdan al II-lea este tatăl lui Ştefan cel Mare. A fost în relaţii foarte bune cu Iancu de Hunedoara, care l-a susţinut la luarea tronului. A fost căsătorit cu Doamna Oltea, care s-a călugărit sub numele de Maria şi care a murit la 4 noiembrie 1465, fiind înmormântată la Mănăstirea Probota din judeţul Suceava.
Bogdan al II-lea a ocupat tronul Moldovei prin alungarea lui Alexandru al II-lea. În urma intrigilor lui Petru Aron, Bogdan al II-lea este ucis la Reuseni. Aici, între anii 1503-1504, fiul său, Ştefan cel Mare, a ridicat o biserică.

Petru Aron
Ani de domnie
1451 — 1452
1454 — 1455
1455 — 1457

Petru al III-lea Aron a fost domnitor al Moldovei între octombrie 1451 şi februarie 1452, respectiv august 1454 şi februarie 1455 şi între mai 1455 şi aprilie 1457. Este fiul natural al lui Alexandru cel Bun, mama sa nefiind cunoscută.
Ca pretendent la domnie, Petru al III-lea a dus mai întâi lupte cu Bogdan al II-lea, pe care îl ucide la Reuseni în octombrie 1451, iar mai apoi cu Alexandru al II-lea, pe care îl învinge la Movile, în martie 1455, şi îl sileşte să se retragă la Cetatea Albă, unde îşi pierde viaţa. În octombrie 1455, Petru al III-lea Aron trimite regelui Poloniei obişnuitul omagiu de fidelitate, pe care îl înnoieşte în iunie 1456, când reconfirmă privilegiul comercial dat în 1408 de tatăl său, Alexandru cel Bun, pentru negustorii polonezi. În 1456, Petru Aron se învoieste să plătească turcilor un tribut de 2000 de galbeni, pentru a înlătura pericolul ce îl ameninţa din această parte. A fost răsturnat de la putere de Ştefan cel Mare, fiul lui Bogdan al II-lea, care l-a învins în două lupte în aprilie 1457. Petru Aron s-a refugiat în Polonia, apoi în secuime, de unde provoacă ostilităţile dintre Ştefan cel Mare şi Matei Corvin. După lupta de la Baia din 1467, când Ştefan cel Mare îl învinge pe Matei Corvin, Petru Aron este prins de Ştefan cel Mare şi ucis (probabil în 1469). În urma presiunilor făcute de sultanul Mahomed al II-lea, Petru Aron a convocat divanul ţării, care a acceptat să plătească tribut otomanilor.

Ştefan cel Mare
Ani de domnie
1457 — 1504

Ştefan al III-lea, supranumit Ştefan cel Mare (n. 1433, Borzeşti - d. 2 iulie 1504, Suceava), fiul lui Bogdan al II-lea, a fost domnul Moldovei între anii 1457 şi 1504.
Calităţile umane, cele de om politic, de strateg şi de diplomat, acţiunile sale fără precedent pentru apărarea integrităţii ţării, iniţiativele pentru dezvoltarea culturii au determinat admiraţia unor iluştri contemporani, iar, graţie tradiţiei populare, a fost transformat într-un erou legendar.
Papa Sixtus al IV-lea l-a numit "Athleta Christi" (atletul lui Christos) iar poporul l-a cântat în balade: Ştefan Vodă, domn cel mare, seamăn pe lume nu are, decât numai mândrul soare.
Iată cum îl descrie Grigore Ureche în cronica sa: "Fost-au acest Ştefan, om nu mare la statu,mânios, şi degrabă a vărsa sânge nevinovat: de multe ori, la ospeţe omorâia fara giudeţ. Amintrelea era om intreg la fire, neleneşu şi lucrul său ştia a-l acoperi şi unde nu găndeai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie meşter, unde era nevoie, însuşi se vârâia ca văzându-l ai săi să nu indărăpteze şi pentru aceia raru războiu de nu-l biruia si unde-l biruiau alţii nu pierdea nădejdea că ştiindu-se căzut gios se ridica deasupra biruitorilor. Mai apoi, după moartea lui si fiul său, Bogdan-vodă, urma lui luase de lucruri vitejăşti cum se tâmplă: din pom bun roade bune ob să iasă."

Începutul domniei lui Ştefan cel Mare

După uciderea tatălui său Bogdan, Ştefan vine cu oaste, ajutat de Vlad Ţepeş, domnul Ţării Româneşti, şi - după înfrângerea lui Petru Aron în "tina de la Doljeşti", la 12 aprilie si la Orbic pe 14 aprilie 1457 - merge la Suceava şi pe locul ce se chema câmpia Direptăţii, lângă cetatea de scaun, întreabă pe toţi de faţă, dacă le este cu voie să le fie domn. Întreaga adunare în frunte cu mitropolitul Teoctist, boieri, târgoveţi, ostaşi şi "toată ţara" proclamară pe Ştefan ca domn legiuit al Moldovei în scaunul părinţilor şi strămoşilor acestuia.
"O singura problema - locul nasterii Problema nasterii lui Stefan este inca discutata. Nu s-a stabilit cu exactitate anul nasterii, dar cei mai multi inclina sa spuna ca anul nasterii este 1433/1434. Alti istorici spun ca anul nasterii este 1435/1436, deoarece dupa cum spun o parte din scrieri, in anul 1457 atunci cand a luat tronul Moldovei, Stefan ar fi avut 21-22 de ani. Din datele preluate de cronici si de izvoarele istorice, Bogdan al II-lea, fiul nelegitim, dar recunoscut de Alexandru cel Bun, ramane in Suceava alaturi de fratii sai dupa moartea lui Alexandru. Mai mult, in anul 1434, Bogdan al II-lea face o vizita in Tara Romaneasca, intro delegatie moldava, trimis fiind de Ilias Voda la Alexandru Aldea. Aici o cunoaste pe Maria, o verisoara a banului craiovean, de unde si numele de Maria Oltea. Dupa casatorie, Bogdan ramane alaturi de Ilias, in Tara de Sus, deci la Suceava, chiar daca avea o mosie la Borzesti. Abia dupa nasterea lui Stefan, cand acesta avea vreo trei ani, cu ingaduinta lui Stefan al II-lea, Bogdan se retrage pe mosia de la Borzesti. Deci, Stefan cel Mare, s-a nascut in Suceava si a copilarit la Borzesti. De aceea toata lumea crede ca Stefan s-a nascut la Borzesti."

Moldova în timpul domniei lui Ştefan cel Mare

În vremea lui Ştefan cel Mare, Moldova se întindea peste toate ţinuturile de la Carpaţii răsăriteni până la Nistru. Ţăranii răzeşi, proprietari de pământ, erau chemaţi la solicitarea domnului la "oaste" în schimbul unor privilegii. Alături de ei, un rol important jucau cetele boierilor, care veneau cu oşteni de pe moşiile lor, şi cetele târgurilor, alcătuite din târgoveţi, care se puteau strânge mai repede în caz de nevoie. Oastea mare a lui Ştefan era deci o "oaste de ţară", la vremea aceea puţini fiind lefegii (mercenari). Ţara era apărată de cetăţi ca Soroca, Tighina şi Cetatea Albă la Nistru, cetatea Chilia la Dunăre, cetăţile Hotinului şi Sucevei la Nord, spre Carpaţi Cetatea Neamţului, iar pe Siret cetatea Romanului. Ţara era stabilă politic şi bogată. Incursiunile pretendenţilor la domnie rare, opoziţia boierilor slabă şi buna securitate a drumurilor îmbia pe negustorii italieni, polonezi sau armeni, să treacă prin Moldova de la Marea Neagră spre Liov (Lemberg) şi invers, aducând din Orient mirodenii, covoare, blănuri, metale şi pietre preţioase iar din Apus postavuri şi arme. Vămile culese de la aceştia aduceau multi bani în visteria domnească. Astfel se explică cum a avut Ştefan mijloace materiale ca să lupte şi să construiască fără încetare în lunga lui domnie. Căci el trebuia să se bizuie numai pe puterile Moldovei, pe sprijinul vecinilor - polonezi sau unguri - nu se putea bizui, şi unii şi alţii voiau să aibă sub suzeranitatea lor Moldova. Pericolul mare îl reprezenta însă expansiunea Imperiului Otoman, care - după cucerirea Constantinopolului la 1453 - de către sultanul Mehmed al II-lea Fatih îşi continua înaintarea în inima Europei.

Relaţiile cu Ungaria

După urmărirea lui Petru Aron, care se refugiase în Polonia, cade la înţelegere cu regele Cazimir, restituindu-i-se cetatea Hotinului, ceea ce atrage duşmănia regelui Ungariei, Matei Corvin. Într-o luptă decisivă la Baia (1467), pe valea Moldovei, oastea ungurească este înfrântă, regele fiind rănit de trei săgeţi şi o lovitură de lance. Ştefan năvăli în Ardeal pe urmele armatei ungureşti în retragere şi îşi asigură liniştea la graniţa apuseană a ţării.

Relaţiile cu Ţara Românească

Prevăzând că va avea în curând de luptat cu Turcii, Ştefan voia să aibă în Ţara Românească un domn prieten, în locul vasalului turcesc, Radu cel Frumos. În anul 1470 Ştefan începu ostilităţile, prădând Ialomiţa şi arzând oraşul Brăilei (la 27 februarie, în "marţea brânzei"), dar îndată Turcii au răspuns, trimiţând pe Tătari în Moldova. Ştefan se îndreptă atunci împotriva noului duşman şi-l învinse în dumbrava de la Lipnic, pe Nistru. După alte ciocniri cu Radu cel Frumos, acesta fugi la Turci (în noiembrie 1473, Ştefan cucereşte cetatea Dâmboviţei de la Bucureşti), iar Ştefan puse în scaunul Ţării Româneşti pe aliatul său, Laiotă Basarab.

Conflictul cu Imperiul Otoman

Mohamed al II-lea nu putea lăsa nepedepsit amestecul lui Ştefan în treburile domniei Ţării Româneşti. De aceea în iarna anului 1474 trimise în Moldova pe beylerbeyi Hadâm Suleiman Paşa (Hadin Süleyman Paşa), cu 120.000 de oameni, cu misiunea de a supune pe domn şi a-i nimici oastea. Ştefan îşi organizează tabăra în faţa Vasluiului în locul numit Podul Înalt şi în ziua de 10 ianuarie 1475, înainte de a se lumina de ziuă, dădu atacul pe neaşteptate. Marea oştire a Turcilor se clătină şi se destrămă într-o învălmăşeală cumplită. Locul mlăştinos, ceaţa, necunoaşterea terenului, mări tulburarea Turcilor, care se risipiră. După alungarea Turcilor, Ştefan trimise o scrisoare în limba latină către toţi principii creştini din Europa, vestindu-le marea izbândă şi cerându-le sprijin pentru încercările viitoare. Dar în afară de felicitări din partea Papei şi a Veneţienilor, ajutor nu veni de nicăieri. Turcii se pregăteau din nou să pornească asupra Moldovei. Mahomed II luă comanda oştirii turceşti, îndreptându-se spre Suceava pe valea Siretului, iar dinspre Nistru se iviră cetele Tătarilor. În codrul de la Valea Albă sau Războieni, Turcii covârşiră puterile Moldovenilor în seara zilei de 26 iulie 1476. Mahomed II atacă cetăţile Suceava, Neamţul şi Hotinul, dar nu le putu cuceri. Aflând că Ştefan pregăteşte o nouă oaste, că Ungurii şi Polonezii se apropie de graniţele Moldovei cu ajutor armat, văzând că hrana se împuţinează, că se ivesc boli în rândul oştenilor, Mahomed II se hotărî să se retragă. El părăsi Moldova hărţuit de cetele lui Ştefan, fără ca izbânda lui să fi însemnat supunerea ţării şi a domnului ei.

Relaţiile cu Polonia

Văzând că este în pericol să fie răpus de turci, Ştefan se hotărî să ceară ajutor regelui Poloniei. Regele Cazimir îi ceru lui Ştefan să se recunoască vasalul lui şi să-i depună jurământ de credinţă în tabăra militară de la Colomeia (La Colomeia, Stefan cel Mare a acceptat. Domnitorul Moldovei a ingenuncheat in fata regelui polonez). Ştefan acceptă această umilinţă, în speranţa că va primi ajutorul aşa de necesar împotriva turcilor. Dar polonezii nu s-au ţinut de cuvânt. Lipsit de orice sprijin din partea vecinilor, Ştefan încheie în anul 1503 un tratat cu sultanul Baiazid II, care asigură independenţa Moldovei în schimbul plăţii unui tribut sultanului.

Între timp reuşise să respingă o invazie a noului rege polonez, Ioan Albert, nimicind oastea poloneză în bătălia de la Codrii Cozminului din anul 1497. În vara anului următor Ştefan întreprinde o expediţie de pedeapsă, ajungând până în apropierea Cracoviei, capitala de atunci a Poloniei. În cele din urmă se încheie pace în 1499 la Hârlău pe baza de egalitate.

Sfârşitul domniei

Ultimii ani de domnie au fost ani de pace. Cel care spunea în actele scrise că este din mila lui Dumnezeu domn al Ţării Moldovei a zidit 44 mănăstiri şi biserici, conform tradiţiei, după fiecare luptă castigata o biserică. Bătrân şi bolnav de gută, i s-a amputat piciorul. După o domnie îndelungată de 47 de ani - neobişnuită pentru acele vremuri - marele domnitor şi-a închis ochii la 2 iulie 1504.

Iară prea Ştefan Vodă l-au îngropat ţara cu multă jale şi plângere în mănăstire la Putna, care era zidită de dânsul, jale era, că plângea toţi ca pe un părinte al său...(Grigore Ureche)

În cursul domniei sale Moldova a cunoscut o înflorire fără precedent. Luptând de la egal cu vecini mult mai puternici, Ştefan cel Mare a reuşit să impună Moldova ca un stat cu drepturi aproape egale. Din nefericire, mărimea redusă a populaţiei şi resursele limitate au făcut ca, o dată cu modificarea tehnologiei războiului (introducerea pe scară largă a armelor de foc, scumpe şi greu de manufacturat) Moldova să nu mai poată ţine pasul cu vecinii mult mai bogaţi.

Bogdan al III-lea cel Chior
Ani de domnie
1504 — 1517

Bogdan al III-lea (cel Chior) (n. 1479; d. 1517) a fost domnitor al Moldovei între 2 iulie 1504 şi 20 aprilie 1517. Este fiul lui Ştefan cel Mare şi al Doamnei Maria Voichiţa, fiind asociat la domnie încă din 1497. La moartea tatălui său avea cca. 25 de ani.
În momentul în care a luat domnia, a şi avut motive de luptă cu polonezii: cerând mâna Elisabetei, sora regelui Poloniei, căruia îi daruise şi două cetăţi, şi fiind refuzat de două ori, Bogdan pustieşte Polonia. În cele din urmă se convine asupra căsătoriei cu unele promisiuni favorabile in ceea ce priveşte catolicismul în Moldova (1506). Curând după aceea, regele Poloniei moare, iar succesorul acestuia nu mai aprobă căsătoria, ceea ce provoacă o serie de devastări reciproce, până în octombrie 1509, când Bogdan al III-lea este bătut pe Nistru şi se face pace la 17 ianuarie 1510, iar Bogdan renunţă la căsătorie în schimbul unor avantaje politico-economice. Tot în 1510, tătarii năvălesc in Moldova, pradă cumplit ţara şi iau cu ei 74 de mii de robi. În noiembrie 1510, Bogdan al III-lea preîntâmpină o nouă năvălire tătărească. Marele pericol reprezentat de tătari devine devastator în 1511 când aceştia ocupă ţara. Polonezii, de frică, îi trimit ajutor şi Bogdan îi loveşte pe năvălitori în mai 1512.
Câţiva ani mai înainte, în 1507, Bogdan s-a aflat pe punctul de a intra în conflict cu domnul Ţării Româneşti, Radu cel Mare, cei doi împăcându-se în urma intervenţiei mitropolitului Ţării Româneşti, Maxim, rudă cu cei doi, ce a invocat tocmai argumentul rudeniei şi al folosirii unei limbi comune.
În 1514, logofătul Tăutu este trimis la Poartă să închine de bunăvoie Moldova, în conditii cvasi-identice cu cele ale Munteniei: autonomie sub toate aspectele,recunoaşterea suzeranităţii otomane şi plata unui peşcheş anual. În acest fel, Bogdan scapă de pericolul tătăresc şi de alti duşmani, care astfel, deveneau duşmanii Porţii. În 1513 Bogdan al III-lea s-a însurat cu prinţesa Ruxandra, fiica lui Mihnea cel Rău din Muntenia, după ce mai înainte fusese însurat cu Doamna Stana şi cu Nastasia. Bogdan al III-lea a bătut şi monede. Moare la 20 aprilie 1517 la Huşi şi e îngropat la Mănăstirea Putna.




Ştefan al IV-lea
Ani de domnie
1517 — 1527

Ştefan al IV-lea sau Ştefăniţă Vodă cel Tânăr a fost domnitor al Moldovei între 20 aprilie 1517 şi 14 ianuarie 1527. Este fratele lui Alexandru Lăpuşneanu, fiul lui Bogdan al III-lea cel Orb şi nepotul lui Ştefan cel Mare. Şi-a petrecut tinereţea în Polonia, Crimeea, Germania şi Constantinopole, unde, ocupându-se de comerţul cu pietre preţioase a făcut avere. Din aceasta a plătit Porţii 220 mii ducaţi pentru a urca pe tron. Cunoscând limbile polonă, turcă, latină, germană, greacă, tătară şi armeană, a fost una din cele mai interesante figuri de domnitori moldoveni. Grigore Ureche aprecia că "ar fi putut să fie un mare conducător şi altor ţări", aluzie probabil la faptul că visul de unire al celor trei ţări româneşti încolţise deja la cronicarii vremii. Există şi varianta urcării pe tron la vârsta de 11 ani. Fiind minor, ţara era condusă de Divan, în fruntea căruia se afla hatmanul Luca Arbore, ţara fiind închinată turcilor. Cu toate acestea, la 1518, Ştefăniţă încheie un tratat cu polonezii, tratat care era potrivnic turcilor. În acelaşi an, tătarii intră în Moldova, dar sunt înfrânţi de Ştefăniţă, care primeşte ajutor şi de la polonezi. Lupta a avut loc la Ciuhru lângă târgul Serbanca.

A luat conducerea ţarii la vârsta de 11 ani şi a stricat relaţiile cu polonezii fiind ofensat de Sigismund, care a refuzat să-i dea una din fete de soţie. Hatmanul Luca Arbore, voind să fie şi pe mai departe în relaţii bune cu Polonia, de frica turcilor, a trimis o solie la polonezi. Pentru această faptă, Ştefăniţă îi ucide pe hatman şi pe cei doi fii ai săi. Boierii se răscoală împotriva lui Ştefăniţă, însă răscoala a fost înnăbuşită şi mulţi boieri au fost ucişi. Cu toate acestea, Ştefăniţă atacă şi înfrânge o armata turcescă condusa de Tassa-pasa ce se refugiase în Moldova, respinsă fiind de polonezi şi ia o prada bogată. Din cauza semeţiei lui, bunele relatii cu polonezii nu au mai putut fi restabilite. Din acest motiv, se crede că nobilii de la curtea poloneză, care se temeau că Ştefăniţă s-ar putea alia cu turcii, au pus-o pe însăşi soţia lui să-l otrăvească, la 14 ianuarie 1527. Moare la Hotin şi este înmormântat la Mănăstirea Putna.
Viaţa lui Ştefăniţă a fost sursa de inspiraţie pentru piesa "Viforul", scrisă de Barbu Ştefănescu Delavrancea.



Petru Rareş
Ani de domnie
1527 — 1538
1541 — 1546

Petru al IV-lea Rareş (n. 1483 - d. 1546) a fost domnitor al Moldovei de două ori: 20 ianuarie 1527 - 18 septembrie 1538 şi 19 februarie 1541 - 3 septembrie 1546. A fost fiul natural al lui Ştefan cel Mare cu o anume Răreşoaia, a cărei existenţă nu e documentată istoric. Păstra multe din calităţile tatălui său: ambiţia, îndrăzneala, vitejia, religiozitatea, gustul artistic. Era în schimb o fire nestatornică şi îi lipsea simţul politic.

Viaţa înainte de domnie

Viaţa lui Petru Rareş înainte de domnie este destul de puţin cunoscută. Ion Neculce consemnează că acesta era negustor de peşte în zona Galaţiului, motiv pentru care acestuia i se spunea şi „Măjariul”. În momentul ocupării tronului, era căsătorit cu Maria, cu care a avut, se pare, trei copii: Bogdan, menţionat în sfatul domnesc între februarie 1528 şi martie 1534, Chiajna, căsătorită în iunie 1546 cu Mircea Ciobanul, domnul Ţării Româneşti şi Ion, mort de copil, în 1532. Dintr-o căsătorie anterioară mai avea două fiice: Ana, căsătorită, în 1531 cu Vlad Înecatul, domnul Ţării Româneşti şi Maria, căsătorită, foarte probabil, cu logofătul Ion Movilă (mamă, prin urmare, a voievozilor Ieremia şi Simion).

Prima domnie

În luptele din Ungaria dintre Ferdinand Habsburg şi Ioan Zapolya, a luat la început partea lui Ferdinand, dar când turcii l-au recunoscut pe Zapolya, a trecut, în schimbul cetăţii Bistriţa, de partea acestuia din urmă, a intrat în Transilvania şi l-a zdrobit pe Ferdinand la Feldioara în 22 iunie 1529. Zapolya i-a mai cedat în acel moment şi Unguraşul, însă în ciuda eforturilor depuse nu a putut ocupa Bistriţa. Nu a putut supune nici Braşovul pe care l-a mai asediat câteva săptămâni în octombrie. Era deci departe de a-şi realiza planul de a stăpâni şi Transilvania. A trebuit să se mulţumească cu Ciceul şi Cetatea de Baltă, stăpânite de tatăl său, şi cu aşezarea unui episcop în scaunul de la Vad.
Atunci şi-a îndreptat privirile spre Polonia şi în 1530 a ocupat Pocuţia. Generalul polonez Ioan Tarnowschi a recucerit-o curând, iar când Petru a intrat din nou în Pocuţia, îl înfrânse cu tactica lui superioară la Obertyn în 22 august 1531.
Evenimentele îl cheamă din nou în Transilvania. Aici, turcii îl trimiseseră pe un aventurier italian, Aloisio Gritti, să facă ordine. Voievodul transilvănean Ştefan Mailat şi nobilii ţarii l-au silit să se închidă în Mediaş. Cum… Продолжение »