… Petru a primit poruncă de la sultan să-l elibereze, l-a trimis pe vornicul Huru, care în loc să-l ajute, l-a ispitit pe Gritti să iasă din cetate, şi l-a dat pe mâna duşmanilor. Aceştia l-au ucis pe loc, iar fiilor săi, duşi în Moldova, Rareş le-a pregătit aceeaşi soartă. Turcii nu se puteau răzbuna acum, fiind ocupaţi în Persia, şi astfel Petru putea să-şi continue intrigile între Ferdinand şi Zápolya. Polonezii au încercat zadarnic să-l înlocuiască în 1538, au cerut sultanului să îl pedepsescă.

Campania turcească

Campania turcească de pedepsire a lui Petru Rareş, denumită oficial „Gazây-i Kara Boğdan” (războiul sfânt pentru Moldova) a început la 8 iulie 1538 şi a fost condusă de sultanul Soliman Magnificul însuşi. Plecat de la Edirne, odată ajuns în sudul Dobrogei, în luna august, sultanul a trimis o scrisoare ultimativă lui Petru, printr-un creştin renegat, Sinan Celebi, cerându-i domnului să presteze personal omagiul de credinţă. Deşi a fost sfătuit de boierii săi să cedeze, Petru a refuzat şi a decis să opună rezistenţă.
Oastea turcească avea aproximativ 200.000 de oameni, printre care se numărau şi 3.000 de oşteni din Ţara Românească, trimişi de domnul Radu Paisie. La 9 septembrie, în aproprierea Iaşiului, trupele otomane au făcut joncţiune cu cele tătare, conduse de hanul Sahib Ghiray. În acest timp, Petru, care dispunea de o forţă considerabilă, cifrată la circa 70.000 de soldaţi, a reuşit să încheie pace cu polonezii şi să se preagătească de luptă între dealurile împădurite de la Drăgşani, de lângă Botoşani.

Bătălia decisivă nu a mai avut loc, căci boierii circumspecţi în faţa forţei otomane şi-au pus în aplicare planul de trădare. Îndată ce au început primele ciocniri, marii boieri, în frunte cu portarul Sucevei, Mihu, şi logofătul Trotuşanu, „lei sălbateci şi lupi încruntaţi”, după cum îi numea Grigore Ureche l-au părăsit pe domn şi s-au retras cu cetele lor în tabăra de la Bădăuţi.
La 17 septembrie 1538, sultanul a intrat în Suceava, unde a pus mâna pe tezaurul lui Petru, care includea, între altele, şi spada lui Ştefan cel Mare. Pe tronul Moldovei a fost instalat Ştefan Lăcustă. Pentru prima dată, un domn a fost numit numai prin voinţa unilaterală a sultanului, în timp ce până la acel moment, alegerea domnului se făcea de către boieri. Tronul domnesc a fost pus sub paza permanentă a 500 de ieniceri. Tot la acea dată, Tighina şi Bugeacul au fost rupte de Moldova şi transformate în posesiuni turceşti.
Condiţiile impuse de otomani au fost consemnate într-un act oficial, care, pentru întâia dată, nu a mai avut valoare de tratat, ci de diplomă de numire: „berat”, act care a marcat supunerea efectivă a Moldovei faţă de Poarta otomană.

În pribegie

Cu puţini însoţitori, domnul s-a îndreptat spre Piatra lui Crăciun, unde, potrivit tradiţiei înregistrate de Ion Neculce, a fost gonit de pietreni, fiind nevoit să tragă cu arcul într-un popă care-l ajunsese. Petru s-a îndreptat apoi spre mănăstirea Bistriţa, dar şi de acolo a fost nevoit să se refugieze, la 18 septembrie, plecând peste Carpaţi, intrând, la 28 septembrie, în cetatea Ciceului, unde îl aştepta doamna sa, Elena-Ecaterina Brancovici şi cu copii Iliaş, Ştefan şi Roxanda.
Întrucât a considerat că numai cu sprijinul sultanului îşi poate recăpăta domnia, Petru i-a scris acestuia, cerându-i iertare. La începutul anului 1540, la invitaţia sultanului, Petru a plecat spre Constantinopol, unde, cu mari cheltuieli, a făcut demersuri pentru reînscăunarea sa în Moldova. Acţiunile sale pentru reluarea domniei au primit un sprijin neaşteptat în decembrie 1540 prin asasinarea lui Ştefan Lăcustă de către boieri şi înălţarea în domnie a lui Alexandru Cornea, fără înştinţarea sultanului.
În acest context, la 9 ianuarie 1541, după ce a primit steagul de învestitură din partea sultanului, Petru porneşte spre Moldova. Întâmpinat de boieri la Brăila, Petru îl prinde pe Alexandru la Galaţi, unde acesta a fost executat. Principalii trădători din 1538, boierii Mihu, Trotuşanu, Crasnăş şi Cozma au fost prinşi în cetatea Romanului şi ulterior şi ei executaţi, la 11 martie 1541, capetele lor fiind trimise sultanului.

A doua domnie

După experienţa pierderii domniei, Petru nu mai avea încrederea de a purta războaie, mai ales că nu mai avea nici legăturile de altădată cu Muntenia, căci ginerele său Vlad al VII-lea Vintilă fusese ucis. Nu a putut să recâştige nici Bugeacul, ocupat de Soliman şi nici cetăţile Ciceu şi Cetatea de Baltă, decât ca simple feude (1544), căci zidurile au fost dărâmate de George Martinuzzi.

În 1541, l-a prins la Făgăraş, din ordinul sultanului, pe voievodul Ştefan Mailat, şi l-a trimis la Constantinopol. În 1542 încearcă fără succes să ia Bistriţa. Un eşec a fost şi implicarea cu entuziasm în planul de cruciadă al principilor creştini împotriva turcilor. L-a împrumutat pe Ioachim al II-lea de Brandenburg, capul cruciadei, cu 200 000 de florini, însă iniţiativa eşuează în momentul asedierii Budei în 1542 şi Rareş moare tot ca vasal al turcilor, la 3 septembrie 1546, într-o vineri, la miezul nopţii. Grigore Ureche consemnează despre el: „cu adevărat era ficior lui Ştefan vodă cel Bun, că întru tot simăna tătâne-său, că la războaie îi mergea cu noroc, că tot izbândiia, lucruri bune făcea, ţara şi moşiia sa ca un păstor bun o socotiia, judecată pre direptate făcea”. Este înmormântat la ctitoria sa, Mănăstirea Probota.
Pe plan bisericesc şi artistic, a continuat tradiţia moştenita de la Ştefan cel Mare. Ajutat de doamna sa Elena, a ridicat sau reparat o mulţime de biserici: Moldoviţa (1537), Humor (1535), Baia, Botoşani, Hârlău, Târgu Frumos sau Roman. Cea mai frumoasă realizare a lui este Mănăstirea Pobrata (sau Probota) (1532).

Ştefan Lăcustă
Ani de domnie
1538 — 1540

Ştefan al V-lea Lăcustă (1508-1540) a fost domn al Moldovei între 18 septembrie 1538 - decembrie 1540, fiind nepotul lui Ştefan cel Mare, după fiul său cel mare, Alexandru căsătorit cu Margareta Drágffy, fiica Voievodului Transilvaniei Bartolomeu Dragfi de Beltiug.
Este primul domnitor moldovean numit de turci şi nu ales de ţară, contrar tratatului din 1511, şi rodul politicii lui Petru Rareş. A fost pus domn de către sultanul Soliman, care l-a alungat personal pe Petru Rareş, cu ocazia expediţiei din Moldova din 1538, când ţara a pierdut Bugeacul. Din această perioadă datează şi construirea cetăţii Benderului pe malul Nistrului (Tighina). Cu toate relaţiile bune pe care le încheie cu polonezii în februarie 1539, Lăcustă nu se putea linişti de teama lui Petru Rareş aflat la Ciceu. A vrut să pună mâna pe el prin trădare, apoi când Zapolya îl face pe Rareş să capituleze, Lăcustă se grăbeşte să-l ceară, şi face asta prin turci, care erau protectorii lui Zapolya. Nu a izbutit, şi Rareş are chiar voie să meargă la Constantinopol să se dezvinovăţească. Nici pe plan intern Ştefan Lăcustă nu a fost mai norocos, pentru că ţara deja săracă, a fost sărăcită şi mai mult de invaziile de lăcuste ce au bântuit holdele în acea vreme. Din pricina acesteia i s-a tras porecla domnitorului.
În privinţa politicii externe există controverse. Oare să fi fost Ştefan Vodă şi în adâncul sufletului vândut turcilor??? Răspunsul a fost găsit de istorici. În mare taină domnitorul trimite pe boierul Vartic la Ferdinand de Habsburg, fratele lui Carol Quintul fiind singurul care nu se închinase turcilor. Domnitorul nădăjduia că împăratul se va îndura şi va trimite oaste în ţară şi pe dată s-ar fi tras de partea habsburgilor...dar ţara nu avea de unde să ştie ce gânduri avea Ştefan Lăcustă.
Domnitorul încercase să se aproprie de boierii care-l trădaseră pe Rareş dar încercarea lui fusese zadarnică deoarece nu era iubit pentru că nu se opusese ciuntirii hotarelor Moldovei.
Unii boieri mai cutezători au acţionat şi într-o noapte steagurile boiereşti în frunte cu boierul Cozma au trecut Tighina prin foc şi sabie, măcelărind garnizoana otomană.
Cronicile spun că domnitorul devenise un om aspru, decapitând boieri la ospeţe. Cauza??? Se puneau la cale uneltiri împotriva domnitorului pe care acesta le auzise. Unii dregători au luat calea pribegiei în Transilvania.
Boierii s-au răsculat şi l-au ucis pe Lăcustă în foişorul palatului său din Suceava, în timp ce dormea, chemând la tron pe hatmanul Alexandru Cornea în 1540.

Alexandru Cornea
Ani de domnie
1540 — 1541

Alexandru Cornea a fost Domnitor al Moldovei (1540-1541). Fiul lui Bogdan al III-lea, Alexandru Cornea a fost înălţat în rangurile boiereşti ajungând hatman în prima domnie a lui Petru Rareş. După uciderea lui Ştefan Lăcustă, în decembrie 1540, boierii l-au ales domn. Apoi boierii au impus domnului să reîntregească ţara cu sabia în mână. Fără să mai adaste mult Alexandru Cornea atacă Cetatea Albă, Chilia şi Tighina, plănuind chiar să asedieze cetatea Oceakov. Faptele lui de vitejie au umplut lumea. Solul polon, nobilul Teczynski ce sosise la Suceava îi transmitea domnitorului bucuria regelui de a avea un vecin atât de viteaz. Pe lângă vitejie, domnitorul avea şi înţelepciune, trimiţând soli la Ferdinand Habsburgul şi la Carol Quintul. Domnitorul era în stare să închine ţara în schimbul a 100.000 de pedestraşi şi 40.000 de călăreţi. Domnitorul avea de gând să îi azvârle pe turci din Europa. Tratativele s-au soldat cu un eşec din motive necunoscute. Probabil Ferdinand nu a înţeles solia, ori s-a temut de Soliman Magnificul. În schimb, otomanii s-au îngrijorat de cutezanţa lui Cornea şi ca să regleze conturile cu domnitorul moldovean au dat domnia lui Petru Rareş, precum şi oaste ca să cucerească tronul. Confruntarea a avut loc la Galaţi unde, părăsit de boieri, Alexandru Cornea a fost înfrânt de unchiul său. Pe 23 februarie 1541, Alexandru Cornea a fost decapitat iar la 11 martie au căzut şi capetele boierilor trădători.

Iliaş al II-lea Rareş
Ani de domnie
1546 — 1551

Iliaş al II-lea Rareş sau Ilie al II-lea (Ilieş) a fost domnitor al Moldovei între 3 septembrie 1546 - 11 iunie 1551. Urcă pe tron după moartea tatălui său. Era fiul mai mare al lui Petru Rareş şi al Elenei (aceasta era de neam sârbesc).
În timpul domniei lui, Moldova are linişte din partea polonezilor în urma reînnoirii tratatului de alianţă cu Sigismund. Întreprinde o expediţie în Transilvania, din ordin turcesc, împreună cu Mircea al III-lea Ciobanul al Munteniei, care era cumnatul său, împotriva germanilor şi a episcopului Martinuzzi,însă expediţia este mai mult simulată şi fără a avea un rezultat. Restul domniei este un lung lanţ de petreceri şi desfătări cu tinerii săi sfetnici turci.
În cele din urmă, fiind mai mult atras de petreceri decât de domnie, abdică în favoarea fratelui său Ştefan al VI-lea Rareş, se duce la Constantinopol şi se turceşte, luând numele de Mehmet, şi devine pasă de Silistra în 1551. Fiind arestat şi dus la Bursa, moare în închisoare de inimă rea în 1553.

Ştefan al VI-lea Rareş
Ani de domnie
1551 — 1552

Ştefan al VI-lea Rareş a fost domn al Moldovei între 11 iunie 1551 şi 1 septembrie 1552. Este fiul lui Petru Rareş.
Aliat cu turcii, a trecut pasul Oituzului în Transilvania, devastând secuimea si Sibiul, însă pe drumul de întoarcere a fost bătut de Castaldo şi Bathory, care i-au luat prada. S-a înconjurat de dregători turci şi a dus o viaţă turcească, duşmănindu-se cu polonezii. A fost ucis de un grup de boieri conspiratori, în timpul unei vânători.

Ioan Joldea
Ani de domnie
septembrie 1552

Ioan Joldea a fost domn al Moldovei în septembrie 1552.
Joldea, un boier moldovean cu rang de comis, a fost ales domn în tabăra de la Ţuţora de către boierii Sturza şi Moghilă, după uciderea lui Ştefan al VI-lea Rareş pe 8 septembrie 1552. Acest fapt a stârnit ostilităţi la Cracovia. Regele Sigismund al II-lea avea de gând să-l înscăuneze la Suceava pe Alexandru Lăpuşneanu, feciorul lui Bogdan III cel Orb. Joldea o alesese soţie pe Ruxandra, fata lui Petru Rareş, pentru a fi îndreptăţit să ocupe tronul ţării.
Joldea se îndrepta spre Suceava pentru a fi uns domn, dar greşeala lui a fost popasul de la Şipote. Lăpuşneanu, cu sprijin de la nobilul Seniawiski şi de la vornicul Moţoc, l-au prins prin vicleşug pe Joldea şi pe boierii credincioşi lui. Joldea a fost crestat la nas ca să nu mai aibă dreptul la domnie şi a fost călugarit.

Alexandru Lăpuşneanu
Ani de domnie
1552 — 1561
1564 — 1568

Alexandru Lăpuşneanul, a fost domnitor al Moldovei: septembrie 1552 - 18 noiembrie 1561 şi octombrie 1564 - 11 martie 1568.

Prima domnie

A fost ridicat la domnie prin puterea poloneză, şi prin urmare, ţara a fost plasată sub suzeranitatea Poloniei, depunând jurământ de fidelitate regelui polonez, şi obligându-se să-i dea în timp de război 700 de călăreţi. Această politică dusă de Lăpuşneanu faţă de polonezi a atras asupra lui ura lui Ferdinand, împăratul Germaniei, din cauză că regele Poloniei era fratele Izabelei, regina Ungariei, care era în relaţii duşmănoase cu Ferdinand. Din acest motiv, Ferdinand a încercat prin toate metodele să-l răstoarne de pe tron. Şi turcilor le devine suspectă domnia lui Lăpuşneanul, aflat sub protecţia Poloniei şi în 1555 îl cheamă la Constantinopol. El însă nu se duce, şi trimite nişte pungi cu bani, punându-se astfel bine şi cu Poarta şi în acest fel îşi întăreşte domnia fiind protejat şi de polonezi şi de turci. Tot atunci, Lăpuşneanu îi ajută pe turci să o readucă pe tronul din Cluj pe regina Izabela (1556), care era refugiată în Polonia. În momentul în care era cel mai sigur pe domnie, este detronat de un venetic crescut la curtea sa, Iacob Eraclid, poreclit şi Despotul. Acesta, prin înşelăciuni şi intrigi, îşi adună o oaste de mercenari şi-l bate pe Lăpuşneanu la Verbia la 18 noiembrie 1561.

A doua domnie

După ce Despot Vodă este ucis în 1563 de Ştefan Tomşa, care domneşte pentru scurt timp, Lăpuşneanu reuseşte să redobândească tronul Moldovei. Acest lucru îl costă mai mult de 200 000 de galbeni daţi turcilor şi un crâncen război civil, pe care a trebuit să-l poarte contra lui Ştefan Tomşa, candidatul boierilor. Armatele turceşti şi tătăreşti, care îl aduceau pe Lăpuşneanu la domnie, au invadat ţara, prădând şi jefuind. Tomşa neputând să se menţină pe tron, fuge la polonezi, dar este decapitat de aceştia la Lemberg. A doua domnie a lui Lăpuşneanu începută în sânge, avea să înoate în sânge până la sfârşitul ei. El promite la început tuturor boierilor duşmani lui iertare, însă imediat ce şi-a consolidat domnia, a facut un prânz mare la care a invitat pe cei mai de seamă boieri, şi în timp ce aceştia petreceau, mercenari străini au năvălit asupra lor şi i-au măcelărit. Lăpuşneanu fiind aşezat pe tron de turci, a trebuit să ţină cont de dorinţele lor. Ei au cerut să dărâme toate cetăţile, pentru ca ţara să fie incapabilă să se apere. Astfel, a umplut toate cetăţile cu lemne şi le-a dat foc. Excepţie a făcut-o Hotinul, unde s-a aşezat o garnizoană turcească, care a început să jefuiască cu cruzime ţara. Incendierea însă, nu a produs pagube mari cetăţilor, şi a fost doar un şiretlic pentru a se evita dărâmarea lor.

„De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu!”

În 1568, Lăpuşneanu a căzut grav bolnav şi a cerut ca atunci când va fi aproape de moarte să fie călugărit. Căzând în agonie, cei din jurul lui s-au grăbit să-l călugărească, dându-i numele de Pahomie. Revenindu-şi în simţiri şi auzind că a fost călugărit, a zis către boieri: "că de mă voiu scula pre mulţi am să popesc şi eu" (vorbe atribuite de tradiţie, impuse de Costache Negruzzi). Se crede că boierii, auzindu-i cuvintele, s-au înspăimântat şi, ca să-l împiedice să-şi împlinească promisiunea, l-au otrăvit la 11 martie 1568. E îngropat la ctitoria sa, Mănăstirea Slatina, împreună cu soţia sa, Ruxandra, băiatul lui Petru Rareş, şi cu două fete ale lui.



Lăpuşneanu a păstrat relaţii comerciale bune cu Transilvania unde avea cetatea Ciceu. Din Veneţia veneau pictori pentru zugrăvirea mănăstirilor sale: Slatina şi Pângăraţi. Cu banii săi a împodobit bisericile de la Muntele Athos şi cea ortodox-românească din Liovul Poloniei. Călugărul cronicar Eftimie, preamăreşte domnia lui Lăpuşneanu. Aceste binefaceri veneau ca urmare a pocăinţei lui, după multele păcate săvârşite. A doua domnie a lui Lăpuşneanu este povestită în nuvela omonimă a lui Costache Negruzzi. Tot el a mutat reşedinţa principală a ţării la Iaşi.

Despot Vodă
Ani de domnie
1561- 1563

Despot Vodă sau Iacob Eraclide sau Ioan al II-lea (1511-1563), a fost domn al Moldovei în perioada 18 noiembrie 1561 - 5 noiembrie 1563. De origine greacă, s-a născut în anul 1511 pe insula Creta sau Samos, unde tatăl său era marinar.

Viaţa înainte de domnie

Intră de timpuriu în slujba unui nobil grec, Iacob Eraclide, care purta titlul de despot de Samos şi Paros. Acesta i-a dat şi o anumită educaţie prin dascălul Ioan Lascaris, de la care învaţă filosofia şi literatura. Mai târziu, pe patul de moarte, nobilul grec îl numeşte moştenitor al său. Punând mâna pe hârtiile tatalui său adoptiv, s-a dat drept fiu legitim al acestuia luându-i numele şi câştigă folosind documentele fostului său stăpân şi drepturile acestuia, respectiv de a purta titlul de principe.

Anul 1547 îl găseşte în sudul Franţei, unde s-a înscris la universitatea din Montpellier, sub numele de Iacob de Marchetti. Aici a început să studieze medicina, ceea ce presupune cunoaşterea limbilor greacă şi latină [1]. Istoricul Leonclavius îl descrie ca "un bărbat frumos la înfăţişare, nu mare de stat, vânjos şi cu draci în corp" . Acolo îl cunoaşte pe marele botanist francez Charles de L'Ecluse (Clusius), care relatează că Iacob s-ar fi căsătorit cu discreţie cu văduva unui prieten al său, numită Gilette d'André, care avea deja un copil de 2-3 ani. Într-o zi, peste copil a "căzut" un dulap, omorându-l. Autorităţile din Montpellier l-au acuzat de crimă şi l-au condamnat în lipsă, întrucât el dispăruse din oraş .
Va reapare la curtea regelui Henric al II-lea şi va participa, în rândurile armatei franceze, la lupta pentru recucerirea oraşului Metz, deţinut de armatele lui Carol al V-lea. Conform relatărilor aceluiaşi Clusius, în 1553 însă, se întâlneşte cu un fost coleg de la Montpellier pe care, crezând că aceste cunoştea istoria petrecută acolo, Iacob îl suprimă.
După acest incident, Iacob părăseşte Franţa şi intră sub comanda contelui Günter de Schwarzburg în armata lui Carol al V-lea, care a înfruntat armata franceză la Renty, în 1554. Rănit, petrece mai multe luni la Anvers, unde redactează în limba latină o scriere referitoare la evenimentele militare la care luase parte, denumită "De Marini quod Teronovam vacant atque Hedini expugnatione", tradusă în româneşte de P. Răşcanu, în anul 1865.
În 1555, Iacob a fost primit de Carol al V-lea, care l-a investit cavaler şi conte palatin, iar arborele său genealogic a fost legalizat de cancelaria aulică. În virtutea titlului de conte palatin, iacob avea dreptul de a acorda oficiul de notar, să promoveze doctori şi să acorde titlul de ... poet laureat .
După înfrângerea lui Carol la Renty, a trecut din Bruxelles în Germania la Wittenberg, unde avea legături de prietenie cu Melanchton şi cu alţi corifei ai reformării, fiind el însuşi un aderent al doctrinelor protestante.
În 1556 a trecut în Danemarca, apoi în Suedia, Prusia, Polonia, după care pătrunde la curtea domnitorului Moldovei, Alexandru Lăpuşneanu, cu a cărui soţie Ruxandra, pretindea că este în legături de rudenie. Având cu mult timp înainte ochii aţintiţi către tronul Moldovei, a început să lucreze la surparea lui Lăpuşneanu, împrietenindu-se şi cu Moţoc, neadormitul conspirator. Uneltirile lui Despot ies curând la iveala şi e silit să fugă în Transilvania, la Braşov.
Urmărit şi aici de Lăpuşneanu, se retrage la un nobil ungur, Albert Laski, pe care îl convinge sa îl ajute să ia tronul Moldovei. Laski îşi pune amanet domeniile pentru 10 000 de galbeni cu care îl împrumută pe Despot şi îi recomandă ca oameni de arme, care ar putea să îl ajute în acţiunea sa, pe un ungur Anton Szekelyi, şi pe un francez din Burgundia, Roussel. Cu ajutorul acestora, Despot încearcă scoaterea lui Lăpuşneanu de la domnie.
Prima lui încercare este zădărnicită de polonezi, faţă de care Lăpuşneanu era în raport de vasal credincios. El face o nouă încercare dupa ce câstigă şi ajutorul împaratului Ferdinand, şi reuşeşte să-l bată pe Lăpuşneanu la Verbia în 10 noiembrie 1561 şi urcă pe tronul Moldovei.


Domnia

Ajuns pe tron, Despot ia numele de "Ioan-vodă" şi îşi asigură graţia sultanului prin urcarea tributului la 50 000 de scuzi, precum şi protecţia ambasadorului Franţei. În curând însă, i se îngreunează situaţia, contribuind la asta şi Laski şi nemulţumirea ţării. Învrăjbit cu Laski, acesta, împreună cu Ioan Sigismund, principele Transilvaniei, pe care de asemenea Despot îl supărase, prin pretenţia de a i se restitui cetăţile Ciceul şi Cetatea de Baltă, foste posesiuni ale domnilor Moldovei, îl acuză pe Despot la sultan că ar urma vechea lui înţelegere cu Ferdinand.
În urma acestor uneltiri, Despot îl tratează ca trădător pe Laski, care se hotărăşte să-l scoată pe Despot de pe tronul Moldovei, în care, pretindea ca el îl pusese, întelegându-se pentru aceasta şi cu hatmanul cazacilor Wisnowiecki.
Pe de alta parte, ţara era nemulţumită, mai ales că, propaganda protestantă protejată de Despot, în serviciul căreia pusese şi şcoala înfiinţată de el la Cotnari, deranja aşezămintele bisericii ortodoxe. Criza a fost agravată de decizia lui Despot de a bate monedă, pentru care s-a folosit aurul şi argintul bisericilor. Remarcabilă este emiterea primului taler moldovenesc, după sistemul monetar occidental.
Încercările lui, de altfel foarte lăudabile, de a reforma moravurile decăzute ale ţării, marginalizarea boierilor prin aducerea de consilieri străini, şi împovărarea poporului cu noi impozite, i-au grăbit căderea.
În fruntea nemulţumirilor se pune hatmanul Ştefan Tomşa. Ameninţat din toate părţile se refugiază în Suceava, care, după un asediu de trei luni, este silită să deschidă porţile lui Tomşa. Despot moare lovit de buzduganul lui Tomşa la 5 noiembrie 1563, după care trupul său a fost decapitat, iar capul său împăiat a fost trimis la Constantinopol.
Istoria lui Despot a fost dramatizată de Vasile Alecsandri în drama sa "Despot-Vodă".

Ştefan Tomşa
Ani de domnie
noembrie 1563 — martie 1564

Ştefan Tomşa (sau Ştefan al VII-lea Tomşa) a fost domnitor în Moldova între august 1563 şi martie 1564.
Boier cu funcţia de hatman, Tomşa a fost ales ca domn de boierii răsculaţi împotriva aventurierului Despot Vodă. Refugiat în cetatea Sucevei, Despot rezistă la un asediu de trei luni, după care îi deschide porţile lui Tomşa care îl ucide cu buzduganul. Nu cu mult timp înainte îl prinsese şi-l trimise la Constantinopol şi pe hatmanul cazacilor Dimitrie Visnievieţchi, care trăgându-se dintr-o soră a lui Petru Rareş, intrase în Moldova tot pentru tron.

Ca domn, Tomşa şi-a luat numele de Ştefan. Turcii nu au vrut să-l recunoască însă şi l-au numit pe Alexandru Lăpuşneanu ca domn pentru a doua oară. Tomşa neputând să se menţină pe tron, a fugit în Polonia, unde regele Sigismund pentru a-i mulţumi pe turci, a pus să i se taie capul în mai 1564 la Liov, sub pretextul că Tomşa a făcut nişte prădăciuni în Polonia, la începutul domniei lui. Este înmormantat în biserica ortodoxă din Liov (Lwów).

Bogdan Lăpuşneanu
Ani de domnie
1568 — 1572

Bogdan al IV-lea Lăpuşneanu a fost domnitor al Moldovei: martie 1568 - februarie 1572. Urmeză la tron după uciderea tatălui său, Alexandru Lăpuşneanu, fiind în vârstă de numai 15 ani. Tutore i-a fost mama sa Ruxandra.
Bogdan a fost partizan politic şi aderent personal al polonezilor, faţă de care încheie tratate de supunere, şi se şi înrudeşte cu aceştia. Purtarea lui îi nemulţumeşte pe boierii ţării, în frunte cu Ieremia Golia Cernăuţeanul. Aceştia se temeau mai ales de introducerea catolicismului. În momentul prinderii şi închiderii lui Bogdan de către un nobil polonez cu care se certase, boierii se plâng la Poartă, iar aceasta îl numeşte domn pe Ioan Vodă cel Viteaz în mai 1572. Încercând zadarnic să mai ia tronul cu ajutorul polonezilor, alungat şi rătăcind pe la toate curţile europene, a murit în iulie 1574 la Moscova. Era născut în anul 1553.

Ioan Vodă cel Viteaz
Ani de domnie
1572 — 1574

Ioan al III-lea sau Ioan Vodă cel Cumplit (n. 1521; d. 1574), a fost domnitor al Moldovei. Este fiul lui Ştefăniţă Vodă cel Tânăr (1517-1527) cu o armeancă. A domnit din februarie 1572 până în iunie 1574.

În timpul domniei sale a dus o politică de întărire a autorităţii princiare, lovind în boierime, care l-a numit "Ioan Vodă cel Cumplit". A vrut să ia domnia încă de la răsturnarea lui Alexandru Lăpuşneanu de către Despot Vodă. Neizbutind şi nefiind ajutat nici de tătari, polonezi sau germani, se retrage la Constantinopol. Exilat la Rhodos în urma insistenţelor reînscăunatului Alexandru Lăpuşneanu, ajunge negustor de pietre scumpe, obţinând avere şi trecere la Istambul. Punându-se în legătură cu boierii moldoveni, între care cu Ieremia Golia Cernăuţeanu, nemulţumit de prea multa plecare către polonezi a lui Bogdan Lăpuşneanu, fiul lui Alexandru Lăpuşneanu. Jurând credinţă turcilor Ioan Vodă câştigă tronul Moldovei. Bogdan Lăpuşneanu e învins şi gonit cu tot ajutorul polonez, ba chiar înlăturat şi din Polonia. Văzându-şi visul împlinit, caută să-şi asigure tronul în exterior, punându-se bine şi cu turcii şi cu polonezii, pe de o parte, iar pe de alta asmuţindu-i pe unii împotriva altora prin tot felul de iscodiri, uneltiri şi minciuni. Pe plan intern, persecută şi chinuie cumplit pe boieri şi clerici, de unde şi supranumele de "cel Cumplit". În curând însă se ivesc piedici în domnia lui. Doamna Chiajna ceruse cu mulţi bani tronul Moldovei pentru fiul ei Petru Şchiopul. Turcii îi propun lui Ioan Vodă să dea el banii şi tributul oferit de Chiajna, sau să plece. Ioan Vodă refuză.

Aliat cu cazacii, se aruncă într-un şir de lupte, care reprezintă momentele cele mai glorioase ale domniei acestui voievod[1]. Întâmpină armata invadatoare a lui Alexandru Vodă al Munteniei, care susţinută şi de un contingent otoman îl aducea pe Petru Şchiopul domn în Moldova, învingând-o într-o acţiune fulgerătoare lângă Jilişte, la vadul Râmna (Râmnicul Sărat). Pune la Târgovişte domn pe un credincios de-al său, Vintilă, îndreaptându-se apoi spre Brăila, unde se refugiase Petru Şchiopul. Aici se dă o bătălie în care Ioan Vodă învinge, după care se îndreaptă spre Bugeac pentru a-i sprijini pe cazaci. Învinge trei corpuri de oaste turcească la Tighina şi Cetatea Albă. Are loc o nouă expediţie în vara lui 1574, alcătuită din turci, tătari şi munteni. În timp ce Ioan Vodă îi învinge şi alungă pe tătari, Golia e trimis să-i ţină pe turci la Dunăre. Turcii reuşesc să treacă iar Ieremia Golia fuge spre Ioan Vodă aflat cu oştirea lângă iezerul Cahulului, direcţie în care se îndreaptă şi oastea turcă. Aici se dă lupta şi călărimea boierilor în frunte cu Golia trece la duşman. Sosirea tătarilor îi copleşeşte pe moldoveni, care se retrag în satul Roşcani, în apropiere. După o lungă şi eroică, dar şi zadarnică rezistenţă, Ioan Vodă s-a predat. Turcii îl ucid leagându-l de cozile a doua cămile, pentru a-l sfârteca (10-11 iunie). Oştirea, care nu apucase să părăsească locul luptei, se întoarce atunci spre turci, şi oştenii lui Ioan Vodă reâncep lupta pentru a răzbuna moartea mişelească a voievodului.

Îngrijoraţi de zvonurile pe care le primeau despre mulţimea duşmanilor, înainte de bătălia de la iezerul Cahulului, întrebându-şi Domnul despre acest aspect, Ioan Vodă le-ar fi dat răspunsul: "îi vom socoti în luptă".

Ioan Vodă a fost căsătorit înainte de domnie cu Maria Rostowski şi ca domn, cu Maria Huru, fiica boierului L. Huru, Pârcălab de Hotin. După moartea lui Ioan Vodă cel Cumplit, doi fraţi de-ai lui după mamă şi un nepot, au ajuns pe tronul Moldovei: Ioan Potcoavă (Creţul), Alexandru Sarpega, şi Petru Cazacul, care era fiul lui Alexandru, iar un alt frate şi un alt nepot au fost doar pretendenţi: Constantin (frate) şi Lazăr (nepot).

Petru Şchiopul
Ani de domnie
Iunie 1574 - 23 noiembrie 1577
1 ianuarie 1578 - 21 noiembrie 1579
17 octombrie 1583 - 29 august 1591

Petru al V-lea Şchiopul, Domn al Moldovei de trei ori: iunie 1574 - 23 noiembrie 1577, 1 ianuarie 1578 - 21 noiembrie 1579, şi 17 octombrie 1583 - 29 august 1591. S-a născut la 1537 şi este fiul lui Mircea şi nepot al lui Mihnea cel Rău al Munteniei.
A fost primul Basarab din familia Basarabilor domnitoare în Muntenia, care a urcat pe tronul moldovenesc al Muşatinilor. Domnia lui a fost tulburată de o mulţime de pretendenţi: Ioan Potcoavă, apoi de fraţii acestuia, Alexandru Sarpega, Petru şi Constantin. Ioan şi Alexandru, fraţi după mamă cu Ioan Vodă cel Viteaz, i-au întrerupt chiar domnia. Petru reuşeşte să-i alunge pe toţi mai ales cu ajutorul turcilor. Însuşi polonezul Laski se gândea la tronul Moldovei în acea perioadă. Totuşi, Petru nu pierde domnia până când Iancu Sasul nu a oferit daruri mai mari decât el, turcilor. Atunci a fost exilat la Alep, în 1579. După uciderea lui Iancu Sasul, la Liov, câstigă din nou domnia şi ajunge să aibă mare influenţă asupra lui, un aventurier albanez, Bartolomeo Brutti, care născocea tot felul de planuri. Acţiona pentru convertirea Moldovei la catolicism, ţinea corespondenţa cu Papa şi câştigase pentru cauza sa o parte dintre boieri. Şi iezuiţii au trimis o misiune cu scopul nemărturisit de a converti poporul. Şi ei au mizat pe influenţa lui Brutti, dar după ani de prospectare, în 1588, raportul primei misiuni iezuite în Moldova era însă dezamăgitor pentru mai marii ordinului: "Şi totuşi nu pătrunzi în sufletul poporului, mai mult şiret decât simplu". Tot Brutti, se pare că i-a dat ideea lui Petru de a se gândi la tronul Poloniei şi tot la îndemnul lui a cerut în 1589 domnia pentru fiul lui minor Ştefan. Fiind bolnav şi expus mazilirii, a părăsit tronul, a plecat în Polonia de unde a trecut în Austria şi se stabileste la Tirol, unde şi moare în vara anului 1594. Este înmormântat în oraşul Bolzano (Bozen) din Tirol, lângă biserica franciscanilor. În exilul său autoimpus, alături de portretul său şi al fiului său, a luat şi portretul strămoşului său Vlad Ţepeş (tabloul a ajuns ulterior la muzeul castelului Ambras din Tirol).

La porunca şi îndemnul său, călugărul Azarie a continuat opera lui Macarie, de redactare a cronicii ţării, (în slavonă). Dar, Petru a fost şi un promotor al limbii române, el fiind primul domnitor de la care ne-au rămas documente în limba româna. Mănăstirea Galata din Iaşi este ctitoria lui (1583).
Petru a luat măsuri de stimulare a agriculturii şi comerţului, prin atragerea în ţară a cât mai multor negustori străini. Din păcate, în 1585, ţara a trebuit să suporte şi o secetă cumplită. La 27 august 1588, le este acordat negustorilor englezi, un privilegiu comercial prin care aceştia plăteau 3%, faţă de 12% cât plăteau ceilalţi negustori. Înţelegerea a fost semnată cu William Harborne, fostul ambasador englez la Constantinopol. Pentru a stăvili într-un fel haosul financiar, Petru a dispus întocmirea unui catastih privind categoriile de contribuabili. Terminat la 20 februarie 1591, acest catastih este cel mai vechi izvor satistic, demografic şi fiscal cunoscut până azi despre Moldova.
Prin nunta de la Tecuci, 10 iunie 1587, dintre nepotul său Vlad cu Velica, nepoata lui Mircea Ciobanul al Munteniei, la care a participat şi nepotul său Mihnea al II-lea Turcitul care era atunci pe tronul Munteniei, Petru a reuşit să facă pace între "Mihneştii" şi "Mirceştii" din dinastia Basarabilor a Munteniei.
Patriarhul Ecumenic Ieremia al II-lea al Constantinopolului notează în 1588 despre Petru Şchiopul: "Era un om dulce la cuvânt, sever la purtări, îndemânatic la fapte, ştia limba turcească, cea grecească şi cea românească ... şi nu numai aceste daruri le avea, dar era foarte încercat la orice meşteşug şi la litere şi-i plăcea de oamenii învăţaţi, şi-i întreba în tot chipul despre astronomie, despre zodii şi alte lucruri subţiri. Îi plăcea mult de cântăreţi şi avea un preot cu meşteşug, îndemânatec (adică bun muzician)".

Ioan Potcoavă
Ani de domnie
1577

Ioan al IV-lea Potcoavă sau Ioan Sarpega (Serpega), sau Ivan Pidkova (Іван Підкова) în limba ucraineană, a fost domnitor al Moldovei: noiembrie 1577 - decembrie 1577. Ioan sau Ivan, numit şi Potcoavă sau Creţul, pe numele său adevărat de botez Nicoară, era frate după mamă cu Ioan Vodă cel Viteaz.
Înainte de domnie a fost hatmanul cazacilor de la Praguri. Vitejia lui l-a făcut idolul popoarelor vecine. L-a răsturnat de pe tron pe Petru Şchiopul, care fusese chemat la domnie de boierime, însă turcii nu l-au recunoscut ca domn, şi i-au ridicat pe polonezi şi munteni împotriva lui, i-au luat domnia în decembrie 1577 şi prinzându-l, l-au decapitat în Polonia, la 1 ianuarie 1578. Ucrainieni au ţesut numele lui în poeziile lor eroice.

Iancu Sasul
Ani de domnie
1579 — 1582

Iancu Sasul sau Ioan Vodă al V-lea, Domn al Moldovei: 21 noiembrie 1579 - august 1582. Era fiul lui Petru Rareş cu soţia sasului Jörg Weiss din Braşov.
Aflând din copilărie de la mama sa secretul naşterii lui, renunţă la moştenire şi pleacă la Constantinopol să-şi încerce norocul în privinţa domniei. Aici, s-a însurat cu o principesă din neamul împărătesc al Paleologilor şi, profitând de slaba situaţie a lui Petru Şchiopul din Moldova, se implică în lupta pentru domnie. Ajutat de banii împrumutaţi mai ales de la Bartolomeu Brutti, şi de influenţa sorei sale Chiajna, care îl prefera pe Iancu oricui altcuiva pe tronul Moldovei, reuşeşte să ia domnia în 1579.
Pe tot timpul domniei nu s-a remarcat decât prin jafuri şi biruri nemaipomenite, inventând şi văcăritul (din 10 vite, una era luată bir). Toate acestea se întâmplau pentru a-şi plăti datoriile şi pentru a strânge o avere cât mai mare. Brutti, venit cu Iancu, ajunge mâna dreaptă a acestuia, ocupându-se de afacerile băneşti. Acestă poziţie privilegiată a lui Brutti, o nemulţumeşte pe Chiajna, care pleacă şi începe să-l sape pe Iancu, pentru a-l readuce pentru a doua oară pe tron pe Petru Şchiopul. Intrigile Chiajnei sunt sprijinite atât de plângerile boierilor aflaţi în pribegie, cât şi de relaţiile dubioase ale lui Iancu pe care le avea cu nemţii. Aceste relaţii aveau ca scop să-i pregătească retragerea. Poarta hotărăşte mazilirea şi prinderea sa. Iancu fuge cu 100 de care cu avere, dintre care 40 numai cu bani, prin Polonia, pentru a se duce în Transilvania la moşiile cumpărate de curând. Este însă prins, i se ia averea şi este ucis la Liov în septembrie 1582.

Aron Tiranul
Ani de domnie
1591 — 1592
1592 — 1595

Aron Tiranul sau Aron Emanoil, a fost domnitor al Moldovei: septembrie 1591 - iunie 1592 şi 18 septembrie 1592 - 24 aprilie 1595. Este fiul lui Alexandru Lăpuşneanu. Boierii l-au numit "cel Cumplit".
A ajuns la domnie din rândaş, cumpărând tronul cu 1 milion de galbeni. Ca să-şi plătească datoriile, a scos dări noi. Cronicile spun că Aron Tiranul "prăda" ţara, că agenţii care strângeau dările erau însoţiţi de turci şi că la urmă a dat ordin ca să se ia de la tot omul câte un bou, iar pentru cei care nu aveau, se lua de la alţii. De aceea, ţara se răscoală, iar Aron o potoleşte cu cruzime. În acel moment Poarta îl mazileşte (1592). Dar, datorită rugăminţilor creditorilor săi, este numit din nou domn. Săturat de jafurile turcilor, îndemnat şi de Papă ca să rupă relaţiile cu aceştia, Aron a fost convins de Mihai Viteazul să se alăture alianţei creştine la 5 noiembrie 1594. La această "ligă sfântă" în centrul căruia se afla împăratul german Rudolf al II-lea, aderase şi principele Transilvaniei, Sigismund Bathory. Mişcarea împotriva turcilor a început în aceeaşi zi şi la Iaşi şi la Bucureşti, pe 13 noiembrie 1594. A curăţat ţara de otomani şi a atacat cetăţile de la Dunăre, luând şi Dobrogea în 1595. Cu toate că Aron Vodă făcea parte din coaliţia anti-otomană şi şi-a îndeplinit sarcinile în acest sens, Sigismund Bathory neîncrezător, pune la cale un complot împotriva lui. Pentru aceasta se foloseşte şi de Răzvan, fostul hatman al lui Aron Vodă, care acum era şeful gărzii ungureşti. Aron a fost prins de oştile transilvănene şi închis cu toată familia la Vinţu de Jos, Alba în mai 1595, unde şi moare în iunie 1597. Este îngropat în biserica lui Mihai Viteazul din Alba Iulia. Locul pe tron a fost luat de Răzvan, care ca domnitor şi-a luat şi numele de Ştefan.
La 20 septembrie 1600, armata lui Basta, victorioasă la Mirăslău a intrat în Alba Iulia, i-a ucis pe toţi italienii, grecii, sârbii şi românii, au dărâmat biserica românească şi au dezgropat oasele lui Aron vodă, aruncându-le afară.
Aron Vodă a făcut danii importante bisericii Sfântul Nicolae din Şcheii Braşovului şi a ctitorit o mănăstire lângă Iaşi, într-un sat care astăzi îi poartă numele (Aroneanu).

Alexandru cel Rău
Ani de domnie
august 1592 - septembrie 1593

Alexandru cel Rău (numit şi Alexandru al III-lea) fost domnitor în Muntenia între august 1592 şi septembrie 1593. Era fiul lui Bogdan Lăpuşneanu şi nepotul lui Alexandru Lăpuşneanu. Înainte de domnia în Muntenia, Alexandru cel Rău a fost numit domnitor şi în Moldova în iunie 1592, dar nu a domnit efectiv deoarece a fost mutat în Muntenia. A murit în 1597 la porunca sultanului

Petru Cazacul
Ani de domnie
august 1592 - 25 octombrie 1592.

Petru al VI-lea Cazacul, Domn al Moldovei: august 1592 - 25 octombrie 1592.
Despre originea lui există date incerte. Cel mai sigur se crede că ar fi fost fiul lui Alexandru Lăpuşneanu. Conform unor documente şi scrisori ale epocii respective, Petru avea relaţii cu Filip II al Spaniei, cu habsburgii austrieci, la Istambul iar spre final se imprietenise cu hatmanul Coroanei Jan Zamojski şi cu cazacii zaporojeni de unde i s-a tras porecla de "Cazacul", de mare pret in ochii moldovenilor.
A ajuns domn al Moldovei în 1592, după mazilirea lui Aron Tiranul, cu sprijinul polonilor. Faptul acesta a stârnit nemulţumiri la Istambul deoarece numai Sultanul avea dreptul de a numi domni la nord de Dunare. A incercat să adopte o politică antiotomana, trimiţând solii la principele transilvan Sigismund Bathory şi în Polonia.
În toamna lui 1592, Moldova este atacată din două directii: 2000 de oşteni intră dinspre răsărit in ţara conduşi de căpitanul Sibrik iar dinspre sud veneau turcii în frunte cu Aron Tiranul şi beglerbegul Greciei, Veli-aga. Domnitorul a lăsat oşteni hatmanului Oras să îi întâmpine pe unguri la Baia. Apoi s-a deplasat în sud pentru a-i întâmpina pe turci. Apelase şi la cazaci. Dar Sibrik a găsit o altă cale de a intra în Moldova şi pe 11-12 octombrie se află în cetatea de scaun. Petru s-a tras către Iaşi căutând să se apere în pădurile din apropiere. Cazacii au lovit Tighina dar acţiunea lor a fost fără nici o utilitate căci domnitorul fusese prins şi dus la turci.
Petru Cazacul este ucis la 25 octombrie prin strangulare.

Ştefan Răzvan
Ani de domnie
1595

Ştefan al VIII-lea Răzvan, fiul lui Petru Şchiopul de la o femeie de etnie romă , a fost domn al Moldovei în perioada 3 mai 1595 - decembrie 1595.

A luptat cu Mihai Viteazul şi cu Sigismund Bathory împotriva turcilor. Era omul lui Sigismund Báthory, chiar comandantul gărzii lui. Avea titlul de hatman înainte de a se urca pe tron, în locul lui Aron Tiranul, pe care l-a alungat, deoarece nu voia să se supuna lui Báthory. Detronat de polonezi, şi înlocuit cu Ieremia Movilă, a fost învins la Areni, lângă Suceava, şi decapitat, în momentul în care încerca să-şi reia tronul.